banner-asociatie
Nomad-IFF

NOMAD IFF

București - Timișoara - Târgu Mureș - Oslo

Află mai multe despre
NOMAD INTERNATIONAL FILM FESTIVAL

Asociația Culturală Metropolis

BALKANIK

BALKANIK ARTS & CULTURE FESTIVAL este primul și singurul festival de artă și cultură balcanică organizat în România și unul dintre cele mai importante festivaluri de world music din Europa.

Concerte, un târg meșteșugăresc, spectacole de dans, circ și joc cu focul, ateliere și demonstrații, expoziții de fotografie și pictură, bucate cu specific balcanic, cercetări curatoriale, canapele din fân și hamace, dialog intercultural și multă veselie – toate acestea alcătuiesc nu doar cele trei zile de festival, dar și munca de un an a Asociației Culturale Metropolis.

Află mai multe despre trupele participante la Balkanik 2017 și despre ce alte surprize ți-am mai pregătit pe parcursul celor trei zile de festival de aici.

CARAVANA METROPOLIS

Caravana Metropolis – sau Cinema În Aer Liber așa cum este cunoscută ea de către majoritatea participanților, aduce unele dintre cele mai bune filme de pe ecranele marilor festivaluri direct în inima orașului în care locuiești, prin intermediul celui mai mare ecran gonflabil din Romania.

Caravana Metropolis aduce în România un echipament audiovizual performant şi inovator, cu un proiector special de 17 000 de lumeni şi un ecran de 9m/13m, destinate proiecţiilor în aer liber, în spaţiile verzi, stadioane, parcuri şi alte spaţii neconvenţionale, oferind publicului posibilitatea de a urmări producţii cinematografice într-o atmosferă caldă într-un spaţiu deschis.

Află mai multe de aici.

KINOdiseea

KINOdiseea este primul festival de film pentru copii organizat în România după 1989.

Prin KINOdiseea, Bucureştiul s-a alăturat marilor metropole ale lumii (New-York, Chicago, Londra, Berlin) care găzduiesc festivaluri similare. KINOdiseea este membru al Asociației Europene a Filmului pentru Copii (ECFA) şi este de asemenea partener cu cele mai importante festivaluri internaţionale de film pentru copii din Europa, precum Kristiansand International Children’s Film Festival (Norvegia), aflat la a 16-a ediție , Zlin Film Festival (Cehia), aflat la a 53-a ediție, International Young Audience Film Festival Ale Kino (Polonia), aflat la ediția cu numărul 30 și Ciné-Jeune de l’Aisne, ediția 31.

Află de aici ce surprize ți-a pregătit KINOdiseea 2017.

NOMAD IFF

Nomad International Film Festival a avut loc în perioada 19 mai – 28 iunie 2015 în patru mari orașe din țară – București, Timișoara, Târgu Mureș și Constanța – și, în plus, și în Norvegia (în cadrul proiecțiilor organizate împreună cu Muzeul Intercultural din Oslo).

Proiecțiile în fiecare dintre cele patru orașe din România s-au desfășurat pe parcursul a șase zile și au fost realizate în aer liber, cu echipamente performante.

Vă invităm să aflați mai multe despre Nomad IFF – primul și cel mai mare festival românesc organizat în aer liber, dedicat diversității culturale – de aici.

NOMAD GLOBAL VILLAGE

Nomad Global Village s-a desfășurat în perioada 9-29 august 2016 în Piața Ovidiu din Constanța.

Au ost proiectate 15 capodopere ale cinematografiei din toate timpurile, pentru a sărbători moștenirea multiculturală a Constanței.

Constanța este recunoscut a fi orașul cu cel mai mare număr de minorități din România și se bucură de o lungă istorie de conviețuire și înțelegere multietnică. Filmele din selecția oficială a festivalului sunt în marea lor parte vorbite în limbile minorităților din oraș – rusă, greacă, bulgară, germană, etc. În cele 15 filme apreciate la cele mai importante festivaluri de film și de publicul din toată lumea, de-a lungul anilor, au putut fi urmăriți actori extraordinari precum Anthony Quinn, Nikita Mikhalkov, Harvey Keitel, Birol Unel, Romain Duris, Irene Papas, Claudia Cardinale, Ralph Fiennes sau Omar Shariff.

Vezi aici mai multe informatii.

METROPOLIS FILM

Metropolis Film este o casă de distribuţie de film independent, înfiinţată de Daniel Mitulescu în anul 2005.

Metropolis Film şi-a dezvoltat activitatea în jurul distribuției de film, al concertelor de muzică și festivalurilor de film și muzică. A distribuit filmele “Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (r. Cătălin Mitulescu., 2005, “Eu când vreau să fluier, fluier” (r. Florin Şerban, 2010), Loverboy (r. Cătălin Mitulescu, 2011), Iubire persană (r. Vincent Paronnaud, Marjane Satrapi, 2011) documentarul “Constantin şi Elena” (r. Andrei Dăscălescu, 2009), un film de referință pentru tradițiile românești.

Redirecționează 2% pentru cultură.